Cărțile redau viziunea, Cărțile redau viziunea. Top 100 cele mai importante carti din istoria omenirii

Tipăreşte pagina Recomandă articolul Olga Tokarczuk este o scriitoare din Polonia imposibil de confundat sau de imitat.

Literatura ei este cunoscută în lumea întreagă, fiind tradusă înclusiv în mandarină. Numele ei apare frecvent pe listele posibililor destinatari ai rîvnitului Nobel pentru Literatură, iar cărțile ei stîrnesc, în Polonia, valuri de admirație, dar și rumoare și iritare în rîndul naționaliștilor bigoți. Este o autoare cu un profil cărțile redau viziunea, cu vederi clare, ostile autoritarismelor și intoleranțelor de orice fel, o scriitoare curajoasă, o exploratoare a limbajului și a formelor literare, la fel ca personajele ei, pribegii din Rătăcitorii.

În limba română i-au fost traduse pînă acum Călătoria oamenilor Cărții trad.

7 carti care te vor ajuta sa iti schimbi perspectiva asupra vietii | Laurentiu Artugyan

Constantin Geambașu, Editura Cărțile redau viziunea și alte vremi trad. Olga Zaicik, Editura Polirom, conjunctivita bacteriana, Rătăcitorii trad. Cristina Godun, Editura Art, și Casă de noapte, casă de zi trad. Cristina Godun, Editura Casa cărții de știință, Pentru Rătăcitorii a primit, înPremiul Nike, cea mai importantă distincție literară din Polonia.

Acealași premiu l-a primit șapte ani mai tîrziu, înpentru Cărțile lui Iacob, roman încă netradus în limba română. Despre toate aceste treceri, explorări și căutări, dar și despre indignarea pe care i-o stîrnesc politicile ostile femeilor, din propria țară, am vorbit în interviul de mai jos, luat la Iași, în timpul Festivalului Internațional de Literatură FILIT, desfăşurat între 4 şi 8 ocombrie.

Vă propun să începem discuția noastră pornind cărțile redau viziunea la figura anatomistului, personaj simbolic, care ocupă foarte mult spațiu în romanul Rătăcitorii. În măsura în care anatomiștii încercau, prin disecție și prin hărțile lor minuțioase, să înțeleagă cîte ceva de­spre viață, nu încearcă și scriitorul, aplecat asupra trecutului, să obțină niște hărți similare, numai că din cuvinte?

Nu e și scriitorul un anatomist?

Apocalipsa lui Ioan - Wikipedia

Îmi place foarte mult întrebarea și mă bucur că începem de aici. Așa este: noi, scriitorii, sîntem un fel de antomiști care mai întîi diseacă lumea și realitatea pentru ca, mai apoi, să le reconstituie, să le refacă și să le reașeze în alt mod.

Cred că acesta este și rolul literaturii, de altfel: mai cărțile redau viziunea să arate toate detaliile existente, și după aceea să construiască o lume și să ne arate că acea lume reconstruită există cu adevărat. Apropo de lumi alternative, și în Casă de noapte, casă de zi, dar și cărțile redau viziunea Rătăcitorii, visul pare să fie foarte important.

E ca și cum visul ar oferi o realitate mai precisă decît reperele concrete. Vă rog să vorbiți un pic de­spre modul în care explorați materialul oniric, atunci cînd scrieți.

Dacă aveți această părere, că visul e mai important decît realitatea, acesta e un mare cărțile redau viziunea pentru mine. Să înțeleg că aceste cărți sînt captivante și că acaparează imaginația cititorului? Desigur, dar este vorba și despre ceea ce afirmă unele personaje ale dumneavoastră, care prețuiesc mai mult ambiguitatea, imprecizia, tremurul contururilor decît reperele fixe, decît cărțile redau viziunea ce este dat ca atare.

Tocmai asta cred că este sarcina literaturii: să creeze o lume alternativă, dar care, în același timp, are puterea de a ne captiva și de a ne răpi în interiorul ei. Este un termen luat din arhivistică: uneori, cel care cercetează documentele vechi se întîlnește cu documente distruse, fie de trecerea timpului, fie afectate iremediabil de condiții atmosferice nefavorabile.

Dă, așadar, peste niște goluri în text și sarcina lui este să umple aceste goluri în așa fel încît cititorul acelui document să aibă impresia unei continuități și certitudinea că există un sens, că cărțile redau viziunea are, finalmente, un sens. Cu toate că aceste goluri au existat, el le-a umplut și a generat un document asemănător, dar nu identic.

Și eu folosesc cărțile redau viziunea metodă: uneori, ceea ce scriu este foarte realist, dar, în același timp, există niște goluri în realitate pe care eu le umplu.

Articol principal: Împărăția lui Dumnezeu. Viziunea futuristă consideră toate sau cea mai mare parte din profeții ca referindu-se la viitor, cu puțin timp înainte de a doua venire, în special atunci când e vorba de interpretarea lui DanielIsaiaTesaloniceni și a altor secțiuni eshatologice ale Bibliei. Interpretările futuriste prezic de obicei o înviere a morților și o răpire la cer a celor vii, în care toți creștinii adevărați și cei care nu au atins vârsta responsabilității sunt aduși la Hristos în vremea în care Împărăția lui Dumnezeu va veni pe pământ.

Într-un interviu postat pe YouTube, în care discutați despre acest roman, Cărțile lui Iacob, v-am auzit povestind despre modul în care, în această carte, ați redat vocile unor femei din trecutul polonez pe care, iată, istoria mare nu le-a păstrat.

Spuneți clar că, pentru simplul fapt că aceste voci nu apar în cronici, nu înseamnă că nu au existat. Ați umplut, iată, aceste goluri din arhive și ați infuzat cartea cu un mesaj asumat feminist. Vă rog tratamentul vederii homeopatice povestiți despre acest demers.

Cred că o situație asemenătoare se regăseș­te și în România și, de fapt, peste tot în lume.

10 cărți care îți redau speranța

Nu doar în Polonia lucrurile stau așa. Este vorba despre o cultură patriarhală în care vocile femeilor nu erau auzite și nici păstrate. Dau aici un exemplu grăitor, din istoria recentă a Poloniei, Solidaritatea, care a fost o mișcare de masă și de amploare.

Se pare că femeile au luat parte la această mișcare într-un număr mult mai mare decît bărbații, dar practic, în manuale și în documente oficiale, bărbații ocupă prim-planul, iar femeile, ce mai rămîne. Este doar un exemplu, unul ceva mai aproape de noi.

Scriind Cărțile lui Iacob, mă gîndeam la un cărțile redau viziunea de revendicare istorică a vocilor feminine. În istoria lui Iacob și a comilitonilor lui, m-am gîndit să includ în mod egal și vocile feminine, și nu cred că am falsificat ceva.

Nu, dimpotrivă: am vrut să le fac dreptate femeilor. Ați cercetat și în arhive acest trecut? Ați găsit totuși acolo și documente care să ateste prezența femeilor în istoriile despre care scrieți?

Cărțile redau viziunea. Top 100 cele mai importante carti din istoria omenirii

Există urme, oricît de firave, care să ateste faptul că au existat? Sînt cîteva eroine pentru care am avut surse documentare. Una a lăsat în urmă scrisori, de la alta au rămas poezii, așa că a fost relativ ușor să construiesc aceste personaje.

1. 10 cărți care îți redau speranța - Blog marigold.ro
2. Vitamine vizuale pentru bărbați
3. Title - Mots | Etudier
4. Posts in category: Cărți de specialitate 3 cărți care te ajută să descoperi universul magic al poeziei Investiții 7 cărți care ne dau speranță - Scena 9 Top cele mai importante carti Cărțile redau viziunea.
5. Montre plus Cartea vs Film In epoca noastra moderna, toate lucrurile par sa aiba o mare viteza de dezvoltare,iar unde inainte oamenii se chinuiau sa citeasca o carte pentru a acumula informatiile necesare, acum este de ajuns sa vada un film, sau sa exploreze nenumaratele pagini de internet.

De la altele au rămas numai numele și prenumele și se mai știe, eventual, a cui soție sau a cui amantă era, și atunci a trebuit să-mi activez imaginația.

Între Cărțile redau viziunea și Cărțile lui Iacob, cele două volume care au primit Premiul Nike, cea mai importantă distincție literară din Polonia, cum s-a transformat scrisul dumneavoastră? Ce ați descoperit, ce ați lăsat în urmă, ce subiecte și căutări noi v-au preocupat? De pildă căutările mele includ și alte genuri literare.

Am scris recent un roman polițist, de exemplu. Problema mea e că am prea multe idei, nu că aș duce lipsă de idei.

Vă jucați foarte mult cu forma, în ceea ce scrieți. Poem, proză scurtă, roman, totul pare topit într-o materie pe care o tot reformulați de la o carte la alta.

Ce mai înseamnă pentru dumneavoastră, astăzi, romanul? Forma înseamnă pentru mine foarte mult. Cînd încep să-mi fac o idee de ansamblu privitoare la o carte, în primul rînd mă gîndesc la forma ei. În ceea ce mă privește, forma este dependentă, într-un fel, de naratorul cărții, de cel care cărțile redau viziunea cum povestește, unde își duce povestea, istoria.

De exemplu, scriind Rătăcitorii, în care se vorbește despre călătorie, despre neliniștea călătoriei, despre tot ce înseamnă pregătiri pentru plecare, mi-am dat seama că, în ziua de astăzi, călătoria înseamnă cu totul altceva decît ce a reprezentat în trecut. Și atunci, aceste forme literare care redau, în trecut, experiența călătoriei — jurnalul sau amintirile de călătorie — mi-au părut insuficiente, anacronice, pentru ceea ce voiam eu să fac.

Am căutat, așadar, să redau ideea de călătorie într-o manieră care să fie a zilelor noastre, să redau viziunea omului modern, crescut în era internetului, a mass-mediei și care nu mai vede realitatea în mod linear, ci fragmentar, accesînd-o prin niște fărîme disparate. Dar, în același timp, cînd scriam Cărțile cărțile redau viziunea Iacob, mi-am dat seama că subiectul pe care îl ating acolo necesita întoarcerea la forma clasică: o poveste spusă liniar. Subiectul este de așa natură încît el impune forma.

Vă rog să povestiți mai mult despre Cărțile lui Iacob, roman care nu este, încă, tradus la noi. De ce parte a trecutului vă ocupați acolo?

7 carti care te vor ajuta sa iti schimbi perspectiva asupra vietii

Ce explorați? Vreau să spun în primul rînd că mă bucur foarte mult că mă aflu în Iași, pentru că o bună parte din Cărțile lui Iacob se petrece aici și în zona din preajma Iașiului. Eroul principal al căr­ții, personajul principal, Iacob, se trage din evreii din Podolia la nord de Moldova, actualmente în Ucraina și, fiind comercianți, se deplasează mereu și fac comerț cu Turcia. Moldova este în zona în care se desfășoară drumurile lor.

Călătorind, se opresc uneori în Iași, să-și refacă forțele. Tatăl lui Iacob are casă în Roman, de exemplu. Polonia avea graniță cu Turcia prin Moldova, dar Moldova era sub turcicu pierderea vederii după ischemie atunci, în cartea mea încerc să reînviu această lume multiculturală, multilingvistică, multireligioasă, în care elmente diferite se contopeau și se regrupau mereu.

Erau într-o continuă mișcare. În același timp, cartea este și despre ideile iluministe care se nășteau aici, în această parte a Europei, cărțile redau viziunea decît în Europa de Vest. Dar problematica principală a acestui roman vizează condiția străinului în confruntare cu autohtonii, cu majoritarii. Este, totodată, o poveste a unui grup de evrei care încearcă această emancipare și, în același timp, încearcă să fie asimilați cultural de majoritatea poloneză.

Este o problematică foarte contemporană, de fapt. Privind la Europa cărțile redau viziunea noastre, care e amenințată de extremisme, autoritarism, naționalism, intoleranță față de tot mai multe diferențe, mai este ea prielnică unor pribegi precum cei din Rătăcitorii? Mai este ea casă pentru tot mai mulți, așa cum s-a dorit? Cum vedeți lucrurile? Îmi pun această întrebare în cărțile redau viziunea zi, dimineața cînd deschid ochii.

Să fie deja sfîrșitul acestei lumi, așa cum o cunoaștem, sau doar o reacție trecătoare? Aș vrea foarte mult să fie doar o situație cărțile redau viziunea, expresia unei frici a oamenilor nostagici, a naționaliștilor închistați față de lumea globală, deschisă, de lumea în continuă mișcare.

La fel cum mi-ați pus întrebarea, aș vrea ca, la rîndul meu, să o adresez cititorilor din România: cum văd ei viitorul Europei? Revenind la Polonia, și pentru că tocmai mi-ați arătat stickerul protestatar împotriva politicilor anti-avort și a altor politici constrîngătoare din țara dumneavoastră, sînt curioasă să aflu ce răspuns dau scriitoarele sau comunitatea conștientă de aceste abuzuri: Cum arată, din interior, mișcarea de solidarizare refractară la deciziile care oprimă minoritățile?

În ultimul an, în Polonia au apărut cîteva miș­cări feministe care articulează foarte clar ideea de libertate a femeilor, dreptul de a hotărî singure propriul viitor. Faptul că aceste mișcări au apărut este rodul acestor politici de constrîngere, care persistă la noi de doi ani.

Este o reacție la aceste abuzuri și o emanație a solidarității feminine împotriva acestor politici. Umbrela este simbolul acestei mișcări de protest. Anul trecut, chiar pe 3 octombrie, a avut loc primul protest de masă, și vremea a fost foarte urîtă. Miile de femei care au ieșit în stradă au ieșit cu umbrele, cu umbrele negre.

De aici, umbrela a rămas simbolul protestului. Cu vreo 20 de ani în urmă, m-aș fi gîndit că toate succesele pe care bunicile noastre le-au obținut, prin acțiunile lor de emancipare, sau pe care le-au realizat mamele noastre feministe erau garantate. Acum mă gîndesc cît de firave au fost aceste succese, și asta pentru că pot fi atacate atît de ușor.

De aceea mi se pare că problema femeilor este cea mai politică și cea mai politizată temă în lumea în care trăim acum. Se văd în literatură această îngrijorare, aceste frămîntări, aceste lupte? Nu mă refer doar la Polonia, probleme care constrîng viețile femeilor sînt peste tot. Mă întreb cum preia cărțile redau viziunea aceste realități, dacă aceste teme feministe se văd în scrisul de acum. Ani la rînd, literatura europeană ne-a obiș­nuit cu ideea că ar exista egalitate între femei și bărbați, și nu numai în literatură, ci și în viață.

Era o afirmație standard. Acum se vede clar că există și alte standarde: cum că viața femeii și corpul ei pot fi guvernate, luate în stăpînire.

Eu, cel puțin, încerc, în scrisul meu, prin personajele mele feminine, să abordez aceste teme: corporalitatea, dar și modul de a gîndi, de a te poziționa, problemele de identitate și așa mai departe. În toate cărțile și prin toate personajele feminine care apar, transpare această preocupare.

Și ca mine sînt multe alte scriitoare. Pe ce resurse vă bazați, și cărțile redau viziunea, dar și concrete, materiale acces la trecutul care nu e documentat, de exempluatunci cînd asumați această poziție și afirmați aceste intenții? Depinde de la carte la carte. De exemplu, în Străveacul și alte vremi, care este scrisă acum 20 de ani, toată povestea se bazează pe ceea ce-mi povestea bunica mea, care a vea un mod de a vedea lumea foarte aparte, numai al ei.

Foarte concret, dar totodată teribil cărțile redau viziunea abstract. Trăia în lumea ei mică, dar abstractiza foarte mult. Cînd am scris Rătăcitorii și Cărțile lui Iacob, într-adevăr, am făcut o cercetare foarte bogată, și în arhive, în biblioteci, în istoriile literare, și căutam cărți uitate în care se povestea despre femei.

„Caut întotdeauna ceva care să nu fie vizibil la prima vedere“

Am găsit, cu ocazia asta, un număr foarte mare de poete baroce, despre care nimeni nu mai știe nimic. Au fost uitate complet.

Ai putea să iei recipentul acela de fericire din bucătărie și să îți condimentezi viața din nou. Glumeam, nu există așa ceva, dar următorul cel mai bun lucru sunt acele cărți care îți redau speranța.

Așa că spectrul căutărilor a fost foarte bogat. Dar ca surse de energie, sprijin din partea unei comunități de idei, pe ce vă bazați? Simțiți că ideile dumneavoastră sînt împărtășite, simțiți forme de solidaritate cu ceea ce faceți, în Polonia sau în Europa? Afinități cu alți scriitori sau gînditori?

Cu siguranță, există o astfel de comuniune a ideilor și o comunitate afină, dar această comunitate nu e structurată în nici un fel.

E foarte difuză, însă cărțile redau viziunea există. Să nu uităm că, în afara femeilor care gîndesc pe aceeași lungime de undă, există și un număr din ce în ce mai mare al bărbaților feminiști, cu care împărtășim un limbaj comun. În orice caz, drepturile femeilor reprezintă un standard de civilizație, și distrugerea acestui standard va duce la distrugerea civilizației moderne în sine. Revenind la cărți, și fără a ignora turbulențele vremurilor în care trăim, pe dumneavoastră, ca cititoare, ce vă interesează cel mai mult cînd alegeți o carte, ce vă doriți să găsiți acolo?

Caut întotdeauna ceva care să nu fie vizibil la prima vedere. Ceva ce să mă facă cărțile redau viziunea mă mir, să-mi schimb perspectiva.

Trebuie doar să ai iniţiativa să găsești cărţile potrivite și apoi să ai disciplina de a le citi. În ultimii ani am descoperit mulți autori excepționali, cărțile redau viziunea prin ceea ce scriu și prin modul în care o fac, m-au ajutat să privesc viața cu alți ochi față de acum ani. Majoritatea cărților despre care amintesc aici sunt scrise pe baza propriilor experiențe de viață a autorilor respectivi sau sunt relatări ale unor povești de viață a persoanelor care au fost ajutate de către acești autori să depășească anumite momente dificile. Dacă într-o postare anterioară menționam cărți pentru montaniarzicare la rândul lor au un rol important în viziunea asupra vieții, dar aceste cărți se adresează în principal celor pasionați de munte, cărțile despre care voi vorbi în acest articol abordează tematica vieții din alte perspective, iar experiențele redate sunt ale unor oameni care provin din domenii și medii de viață extrem de diverse. Și spun asta pentru că eu așa văd lucrurile, ca fiind mai degrabă o regăsire în plan individual, profund, și nu neapărat un progres de la o stare mai puțin evoluată către o altă stare evoluată.